Un sat încântător, jazz și bucătăria de la Casa Gotschna
Când sunteti în extraordinar de frumosul Banat montan, sa nu cumva sa ratați Gărâna – cel mai frumos sat de munte, un prânz la Casa Gotschna, sau dacă sunteți norocoși și planificați din timp, sa petreceți chiar un weekend intr-o pensiune specială, cu suflet de jazz; Gotschna are o sufragerie minunata, cu biblioteca și foc în șemineu , tablouri și obiecte de arta, o terasa cu vedere frumoasa spre munte și Poiana Lupului, muzica fantastica în surdina, și cea mai de răsfăț bucătărie din toată zona.
Când intri, ți se face brusc foame de la cât de frumos miroase în toată casa, a mâncare gătită încet, mult timp, și poți sa fii sigur ca te așteaptă o masa delicioasa. Meniul, care variază ușor în fiecare zi, e așa cum îl găsești în restaurantele mici, gourmet, prin sate de poveste din Europa: destul de scurt (doua – trei supe, câteva feluri principale și 1-2 deserturi), ca marturie a atenției acordate fiecărui preparat, de sezon, și cu ingrediente artizanale, cât de mult se poate, de la mici producători. Fiecare fel ți se explica în detaliu, de la ce conține la cum am fost preparat, și ești ajutat întotdeauna cu bucurie sa alegi cel mai bun fel pentru tine – de obicei de către Lavinia, sufletul Gotchna, care e mai mereu prezenta, și care sta la povesti cu fiecare musafir în parte.
La Gotschna nu se prajesc cartofi și șnițel, în schimb se lasă în cuptor o vreme buna cate o rata sau berbecuț, și se uita toată ziua în ceaun sarmale și tocăniță de vânat, pentru a fi gata spre seara, cam sunt pregătite și mămăligă, fasole, cartofi la cuptor. Sa nu cumva sa uitați sa cereți murături din butoi – așa ceva primeați doar la bunica, când erați copii.
Unul dintre lucrurile mele preferate aici e faptul ca în fiecare zi se gătește și ceva ușor, fără carne, și am încercat pe rând placinta cu brânză, paste cu bureți de pădure, sau vinete coapte cu brânză de burduf.
O lista generoasa de vinuri alese atent, beri germane, băuturi de sezon (când ati băut ultima data limonada calda de ghimbir?) și licori tradiționale de la munte (afinata e nemaipoimenita) completează frumos orice ai ales sa mănânci.
Dintr-un loc atât de special, pleci cu greu, doar pentru ca nu ai incontro, dar de revenit vei reveni sigur. Pentru mâncarea delicioasa, pentru oamenii foarte simpatici, care ușor va devin prieteni, pentru un loc în care jazz, folk, blues și rock se simt în fiecare brad din jurul poienii, și plimbatul pe afara prin sat sau pe dealuri domoale.
1 Comments
badin
ianuarie 28, 2023 at 7:43 pm
Salutari! Sfaturi foarte utile in aceasta postare speciala! Micile schimbari sunt cele care fac cele mai mari schimbari. Multumesc mult pentru impartasire!